În zilele noastre, în care orice persoană cu acces la internet se poate autoproclama expert în epidemiologie, relații internaționale sau fizică cuantică, era inevitabil ca cineva să descopere că “secretele Pentagonului” pot fi dezvăluite prin intermediul aplicației Papa John’s (…un fel de GLOVO în SUA).
În mod paradoxal și fascinant, cel puțin pentru mine, teoriile conspiraționiste găsesc un public receptiv la toate nivelurile de educație, și presupun că fiind copleșită de complexitatea și nesiguranța lumii de azi, mintea umană se agață de explicații simple ca de un colac de salvare, pentru a simți că deține controlul. Persoanele educate construiesc justificări sofisticate pentru tipare imaginare, în timp ce cei cu mai puțină educație formală amplifică și simplifică aceste narațiuni, transformându-le în meme virale și “adevăruri” ușor de digerat. Se naște astfel o dinamică nesănătoasă: în timp ce persoanele educate construiesc justificări sofisticate pentru tipare imaginare, publicul larg amplifică și simplifică aceste narațiuni transformându-le în meme virale și „adevăruri” ușor de digerat, baza fiind chiar statutul persoanei care a creat-o. Mult mai credibil este o preluare a unei teorii conspiraționiste, despre vaccinuri, de exemplu, dacă începe cu “Doctorul, Simion Cercetătorul de la Institutul Științelor Vieții…a spus”, nu-i așa?
Totuși, spre deosebire de majoritatea teoriilor conspiraționiste care populează spațiul digital, cele despre reptilieni, pământ plat sau cipuri în vaccinuri, propagate cu egală fervoare de profesori universitari rătăciți și de influenceri fără diplomă de bacalaureat, în acest articol vreau să vă spun despre teoria “Pentagon Pizza Meter”, o teorie veche dar totuși foarte activă, care deși datează din timpul “Războiului Rece” când serviciile sovietice de informații monitorizau comenzile de pizza pentru a evalua nivelul de alertă al Pentagonului, are o calitate rară: conține suficientă logică aparentă încât să ne facă să zâmbim complice, nu să dăm ochii peste cap. Este exact tipul de teorie conspiraționistă care seduce deopotrivă persoanele educate, prin sofisticarea ei aparentă, cât și pe cele mai puțin educate prin simplitatea conceptului de bază: “pizza multă = probleme mari”. Dacă n-ați auzit de “Pentagon Pizza Meter”, vă promit că o să vă distrați tare de tot.
Pe scurt, această teorie susține că poți prezice crizele geopolitice majore monitorizând activitatea pizzeriilor din jurul Pentagonului. Când comenzile cresc brusc, se va întâmpla ceva important. Dacă vi se pare absurd, vă informez că, spre deosebire de alte fantasmagorii conspiraționiste, aceasta are rădăcini în realitatea documentată și, mai important, ne oferă o oglindă fascinantă asupra modului în care funcționează atât birocrația guvernamentală, cât și mintea umană în căutare de tipare, de la analistul amator cu MBA până la șoferul de Uber convins că a descifrat codurile secrete ale puterii.
Ceea ce face această teorie atât de atractivă nu este utilitatea ei ca instrument de informații, pentru că e clar (sau nu…) că nu vei anticipa invazii monitorizând vânzările de pizza. Atractivitatea ei vine din democratizarea aparentă a cunoașterii secrete: oricine cu un smartphone poate deveni “agent de informații”, monitorizând Google Maps și postând “descoperiri” pe TikTok. Persoanele needucate găsesc în aceasta o cale de a se simți egale cu experții, în timp ce cei educați se bucură de sentimentul superiorității intelectuale față de “teoriile conspiraționiste vulgare”.
Această alianță neașteptată între erudiție rătăcită și ignoranță entuziastă creează un ecosistem perfect pentru proliferarea teoriilor. Algoritmii nu discriminează între un profesor de relații internaționale care teoretizează despre corelații pizza-criză și un adolescent care transformă teoria într-un viral pe TikTok.Persoanele needucate, departe de a fi simple victime pasive, devin amplificatoare esențiale ale mesajului. Ele traduc complexitatea în meme, transformă nuanțele în certitudini absolute și, poate cel mai important, conferă teoriilor o autenticitate populară pe care elitele intelectuale nu o pot genera singure.
Astfel, “Pentagon Pizza Meter” devine genul de poveste care ne amintește că adevărurile (ascunse) despre societatea noastră, inclusiv despre felul în care cunoașterea și ignoranța colaborează în moduri neașteptate, vin împachetate în cele mai surprinzătoare forme cu ar fi, cutiile de carton de pizza, livrate în cantități suspecte către sediile puterii.
Povestea din spatele teoriei – “Cum a început totul”…
Spre deosebire de majoritatea miturilor moderne care se nasc în forumuri obscure ale internetului, “Pentagon Pizza Meter” își are originile în realitatea documentată a “Războiului Rece”, o perioadă când paranoia era politică de stat, iar fiecare detaliu putea ascunde o informație crucială. Serviciile de intelligence sovietice, în căutarea permanentă de indicii despre intențiile americane, au observat un tipar neobișnuit: înainte de operațiuni militare majore, livrările de pizza către clădirile guvernamentale din Washington creșteau exponențial.
Atunci a intrat în scenă Frank Meeks, un antreprenor care deținea mai multe francize Domino’s Pizza în zona Washington D.C. În ianuarie 1991, imediat după lansarea Operațiunii Desert Storm, Meeks a devenit brusc o mică celebritate media. Motivul? El observase că pe 1 august 1990, exact când Saddam Hussein se pregătea să invadeze Kuweitul, francizele sale înregistraseră cea mai aglomerată zi din istorie pentru livrări către CIA., și asta nu era prima dată: un tipar similar apăruse înainte de invazia din Panama din 1989.
Ceea ce face această poveste fascinantă nu este capacitatea vînzărilor de pizza de a prezice evenimente geopolitice (evident că nu funcționează așa cauzalitatea) ci faptul că reprezintă un exemplu perfect de raționament “post hoc ergo propter hoc” pe care creierul uman îl adoră.
Notă: „Post hoc, ergo propter hoc” este o expresie latină care se traduce prin „după asta, deci din cauza asta”. Este o eroare de logică prin care se presupune că, deoarece un eveniment B a avut loc după evenimentul A, evenimentul A a cauzat evenimentul B. Aceasta este o greșeală deoarece secvența temporală nu implică în mod necesar cauzalitatea.
Meeks nu “prezisese” nimic; el observase retrospectiv o corelație, dar într-o lume care caută disperată semne de ordine în haos, până și livrările de pizza pot deveni oracole, iar asta este o lecție valoroasă despre cum ne construim narațiunile și de ce ar trebui să fim sceptici față de ele.
Cum funcționează în practică – “Ghidul tău pentru a deveni detectiv de pizza”…
Unul dintre motivele pentru care teoria rămâne populară este logica ei, care deși doar aparent, este extrem de convingătoare și ușor de înțeles. Atunci când Pentagonul sau alte instituții guvernamentale se confruntă cu o criză, angajații nu pot părăsi birourile, dar ei trebuie să mănânce, iar pizza reprezintă soluția optimă: livrare rapidă, disponibilă non-stop, consumabilă direct din cutie în fața computerului, etc. Este același principiu care transformă studenții facultăților, în clienți fideli ai pizzeriilor locale în perioada examenelor.
Adepții teoriei susțin că pot identifica tipare specifice, iar livrările obișnuite de pizza servesc drept referință. Când Papa John’s din Arlington raportează “mai aglomerat decât de obicei” pe Google Maps într-o zi de marți la ora 22:00, detectorii amatori de crize încep să monitorizeze CNN-ul. Teoria a căpătat o aparență de legitimitate când, pe 13 aprilie 2024, comenzile au crescut brusc chiar înainte ca Iranul să lanseze drone spre Israel.Aici intervine problema fundamentală pe care o ignoră entuziaștii: corelația nu implică cauzalitate. Pentagonul comandă pizza din multe motive, de la ședințe prelungite despre bugete până la simpla realitate că cineva a uitat să-și ia prânzul de acasă. Transformarea acestor date aleatorii într-un sistem predictiv reprezintă exact tipul de gândire magică pe care era digitală o încurajează, unde orice poate fi cuantificat și transformat în “intelligence” de către amatori înarmați cu smartphone-uri.
Era digitală și obsesia internetului – “Când meme-urile întâlnesc geopolitica”…
Transformarea unei anecdote amuzante din anii ’90 într-un fenomen viral contemporan ilustrează perfect modul în care internetul a democratizat, și trivializat în același timp, analiza de intelligence. Contul @PenPizzaReport de pe X (fostul Twitter) monitorizează obsesiv activitatea pizzeriilor din Arlington, transformând fluctuațiile banale ale traficului într-un spectacol de predicții apocaliptice. Mii de urmăritori așteaptă cu sufletul la gură următorul screenshot de pe Google Maps care ar putea anunța al Treilea război mondial.
Ceea ce era odată o observație retrospectivă ingenioasă, a devenit acum un sistem pseudo-științific în timp real. Utilizatorii postează “dovezi” … o pizzerie aglomerată la ora 23:00, o comandă anulată suspect, un Domino’s închis mai devreme … și le interpretează cu seriozitatea unor analiști de la Langley. Când Wikipedia a șters articolul despre “Pentagon Pizza Meter” pentru lipsă de notabilitate academică, decizia editorială rațională s-a transformat instant în “dovada” că “ei” nu vor ca noi să știm adevărul.
Această metamorfoză revelează ceva profund deranjant despre epoca noastră: incapacitatea de a distinge între divertisment și analiză serioasă. “Pentagon Pizza Meter” e un meme reușit exact pentru că dă impresia că știi ceva secret, fără să fii de fapt un expert. Este, considerabil, mai captivant să ne imaginăm că putem decodifica misterele Pentagonului prin intermediul aplicației Papa John’s, decât să recunoaștem adevărul simplu că munca reală de intelligence necesită ani de instruire, acces la date confidențiale și, desigur, mult mai mult efort decât simpla monitorizare a livrărilor de mâncare rapidă, dar, așa cum am spus deja, într-o lume unde oricine poate fi expert în orice, de ce să nu fim toți spioni de pizza, de exemplu?
Funcționează cu adevărat? – “Să punem teoria la test”…
Pentru a evalua această teorie cu rigoarea pe care o merită orice afirmație despre realitate, să examinăm dovezile. Da, Frank Meeks a documentat creșteri ale comenzilor înainte de invazia Kuweitului și operațiunea din Panama … Da, în aprilie 2024, pizzeriile din Arlington au fost mai aglomerate înainte ca Iranul să atace Israelul, iar acestea sunt fapte verificabile. Aici, însă, se termină certitudinile și începe speculația.
Problema fundamentală constă în ceea ce deja am mai spus și cea ce orice student la statistică de anul întâi ar trebui să înțeleagă: corelația nu implică cauzalitate. Clădirea Pentagonul găzduiește peste 20.000 de angajați care comandă pizza din nenumărate motive, prezentări importante, termene limită bugetare, ședințe prelungite despre achiziții militare, sau pur și simplu pentru că bucătăria era închisă. Identificarea retrospectivă a unor “vârfuri” înainte de evenimente majore reprezintă un exemplu clasic de bias de confirmare, adică tendința de a căuta, interpreta și reține informații care confirmă convingerile proprii, ignorând dovezile contrare.
Dacă teoria ar fi cu adevărat predictivă, ar trebui să vedem comenzi crescute înainte de fiecare criză majoră, dar unde erau comenzile masive înainte de retragerea din Afghanistan, de exemplu, sau înainte de invazia rusă în Ucraina? Susținătorii teoriei invocă explicații ad-hoc: “guvernul a învățat să diversifice comenzile” sau “acum folosesc servicii de catering intern”, transformând o presupunere verificabilă într-o convingere oarbă, imposibil de infirmat.Adevărul incomod este că această teorie funcționează doar retrospectiv, când știm deja ce evenimente să căutăm. E echivalentul intelectual al trasării țintei după ce glonțul a lovit peretele, interpretarea catrenelor lui Nostradamus sau așa zisele prevestiri ale Baba Vanga. Fascinantă ca fenomen cultural? Absolut. Utilă ca instrument predictiv? La fel de mult ca horoscopul zilnic după care o mulțime de oameni și-au făcut un mod de viață.
Implicații mai largi – “Ce ne spune asta despre societate”…
Popularitatea persistentă a “Pentagon Pizza Meter” revelează câteva adevăruri inconfortabile despre momentul cultural în care trăim. În primul rând, ilustrează dorința noastră aproape disperată de a găsi ordine și predictibilitate într-o lume din ce în ce mai haotică. Când sistemele tradiționale de înțelegere a realității, cum ar fi: jurnalismul profesionist, analiza expertă, și/sau instituțiile academice, par distante sau compromise, oamenii se orientează către narațiuni alternative care oferă iluzia controlului și a cunoașterii privilegiate.
Este îngrijorător că acest fenomen arată o problemă serioasă, despre care am mai scris și în alte articole ale mele și pe care am discutat-o mult la cursurile mele de specializare în diferite domenii de activitate: se șterge granița dintre ce știe un specialist adevărat și părerea unui amator care crede că e informat. Repet: într-o epocă în care oricine cu un smartphone se poate autoproclama “analist de intelligence open-source”, “Pentagon Pizza Meter” devine o metaforă perfectă pentru democratizarea periculoasă a domeniilor specializate, și nu, nu este vorba doar despre pizza, este vorba despre convingerea că poți înțelege sisteme complexe de securitate națională prin informații adunate de la mulți alți oameni și a le interpreta cu ajutorul Google Maps.
Această teorie prosperă tocmai pentru că oferă toate beneficiile psihologice ale gândirii conspiraționiste fără costurile sociale. Este suficient de inofensivă cât s-o spui la o petrecere, destul de credibilă încât să nu pară absurdă, și suficient de amuzantă cât să nu fie considerată periculoasă, dar normalizează un mod de gândire profund defectuos care reflectă convingerea înrădăcinată că esența unor realități complexe poate fi distilată în indicatori simpli, că evenimentele aparent aleatorii dețin sau au, semnificație intrinsecică ascunsă, și că discernământul neantrenat al amatorului poate rivaliza, sau chiar depăși, expertiza consolidată a specialistului prin simpla acuitate observațională.În ultimă instanță, “Pentagon Pizza Meter” nici nu este despre pizza sau Pentagon, ci despre anxietatea noastră colectivă față de complexitatea lumii moderne și dorința de a o reduce la ceva ușor de înțeles, comparabil, dacă vreți, cu o felie de pizza: simplă, satisfăcătoare, dar complet inadecvată pentru a hrăni o înțelegere reală a lumii în care trăim.
Concluzie reflexivă – “Pizza, pace și paranoia”…
Teoria “Pentagon Pizza Meter” ne oferă o oglindă neașteptată în care să ne privim anxietățile colective. Suntem într-o lume unde complexitatea depășește, uneori capacitatea noastră de înțelegere, și atunci ne retragem în confortul narațiunilor simple, chiar dacă acestea implică monitorizarea obsesivă a pizzeriilor din Arlington. E mai reconfortant să credem că putem descifra amenințările globale prin Google Maps decât să acceptăm realitatea tulburătoare că trăim într-un sistem haotic, imprevizibil, unde expertiza reală necesită ani de studiu și acces la informații pe care nu le vom avea niciodată.
Poate că această teorie persistă tocmai pentru că reprezintă o formă benignă de paranoia, suficient de inofensivă pentru a fi amuzantă, suficient de plauzibilă pentru a părea inteligentă, așa cum am spus, la petreceri, dar ea normalizează, din păcate, un mod de gândire care, aplicat în contexte mai serioase, devine periculos: convingerea că amatorii pot egala experții, că tipare simple explică fenomene complexe, că toți suntem la o aplicație distanță de a deveni analiști de intelligence.
“Pentagon Pizza Meter” nu prezice nimic despre securitatea națională, dar ne spune totul despre insecuritățile noastre intelectuale. Într-o epocă definită de supraîncărcare informațională și erodarea expertizei, poate că obsesia pentru livrările de pizza este simptomul perfect al unei societăți care a uitat diferența dintre a ști, și a crede că știe.
Notă despre conspirația din spatele acestui articol: Într-un gest, absolut normal, de transparență, menționez că acest articol despre expertiza falsă și teorii conspirative care “demonstrează”, cum pizza poate prezice apocalipsa a fost scris cu ajutorul lui Claude (asistentul AI de la Anthropic). Dacă ironia acestui fapt vă scapă, poate că articolul nu și-a atins scopul.
Surse utilizate în documentare: