În ianuarie 2026, a reapărut în dezbaterea publică o idee care, la prima vedere, pare simplă: gardul care înconjoară Palatul Parlamentului ar putea fi dărâmat sau transformat, pentru ca oamenii să poată traversa mai ușor zona, și pentru ca spațiile verzi să fie reconectate într-un ansamblu coerent. În spatele ideii se află un demers instituțional mai amplu, legat de proiectul strategic „Regenerare urbană Dealul Arsenalului – Uranus”, pentru care s-a propus, și realizat un protocol de asociere între mai multe instituții, cu scopul de a pregăti un concurs internațional de soluții.
Presa a prezentat inițiativa în cheie pozitivă, ca o oportunitate de a elimina o „barieră” urbană și de a crea promenade, zone de agrement interconectate și o circulație mai eficientă în perimetrul dintre Piața Constituției și Parcul Izvor, dar, cum era și firesc, au apărut reacții critice, care văd în dărâmarea gardului un gest simbolic, populist, cu potențial de a submina autoritatea statului și protecția instituțională într-un context de riscuri actuale.
Eu sunt consultant de securitate, și autor al standardelor ocupaționale „Consultant de securitate” și „Manager de securitate”, standarde în care am introdus, în premieră în România, competențe CPTED, și am realizat singurul ghid din România: “CPTED- Prevenirea Criminalității prin Proiectarea Mediului Înconjurător pentru Unitățile Administrativ Teritoriale din România” pe care l-am pus la dispoziție tuturor celor interesați, iar poziția mea, față de acest proiect este foarte clară: susțin o soluție echilibrată, în care principiile CPTED din toate cele 3 generații sunt integrate încă din faza de temă și criterii ale concursului, nu adăugate mai târziu, ca un „pachet de securitate”, separat de proiectarea urbană.
Ce spune, de fapt, proiectul oficial…și de ce gardul a devenit un subiect fierbinte…
Dincolo de titlurile din presă, merită înțeles ce este documentul oficial aflat la baza discuției. În forma prezentată public, vorbim despre un proiect de hotărâre intitulat „Hotărâre privind aprobarea Protocolului de Asociere pentru pregătirea și realizarea în parteneriat a proiectului de interes strategic denumit: «Regenerare urbană Dealul Arsenalului – Uranus»”, împreună cu „Protocol de asociere”. Documentul nu este un proiect tehnic de demolare, ci stabilește cadrul de colaborare și pașii pentru pregătirea concursului de soluții, precum și principiile generale și condițiile de avizare.
În referat, argumentul principal este de natură urbanistică: zona este alcătuită din „insule urbane” foarte întinse, cu o permeabilitate scăzută pentru pietoni, un flux pietonal redus și distanțe care descurajează traversarea pe direcția nord–sud. În același document, gardul Palatului Parlamentului este menționat explicit ca o împrejmuire ce separă spațiul public al orașului de un alt spațiu public, aflat sub o administrare diferită, iar curtea este percepută ca o barieră care îngreunează traversarea și contribuie la o atmosferă ostilă.
De aici se explică și reacțiile favorabile: pentru mulți, gardul este perceput ca o barieră atât concretă, cât și simbolică, ce rupe continuitatea orașului și induce ideea unui spațiu „închis” sau inaccesibil. Presa a preluat această perspectivă, susținând că înlăturarea sau reconfigurarea gardului ar putea genera rute pietonale și piste de biciclete mai firești, și ar putea reconecta zona cu restul centrului orașului. (Digi24)
În același timp, au aparut și reacțiile critice: pentru o parte a publicului, gardul nu este doar o amenajare urbană, ci un reper al autorității și al protecției instituționale. În acest registru, articolul „Când simbolurile țin loc de reforme. Cazul gardului Parlamentului” contestă ideea de intervenție asupra gardului, argumentând că încărcătura politică și simbolică a gestului poate ajunge să acopere o evaluare lucidă și pragmatică a riscurilor.
Eu cred că ambele tabere ating câte un adevăr, dar îl ating incomplet. Da, gardul este o barieră urbană, și da, Palatul Parlamentului este un obiectiv instituțional pentru care protecția nu poate fi tratată superficial. Întrebarea corectă nu este: „gard, sau fără gard”, ci „ce sistem de spațiu public proiectăm, ce tip de acces permitem și cum prevenim criminalitatea și comportamentele antisociale fără să transformăm zona într-o fortăreață”. Aici intră în scenă CPTED.
Ce este CPTED…și de ce contează în asemenea proiecte…
CPTED vine de la, „Crime Prevention Through Environmental Design”, adică prevenirea criminalității prin proiectarea mediului înconjurător. Ideea de bază este simplă: spațiile sunt mai sigure când sunt proiectate astfel încât să reducă oportunitățile de infracțiune, să crească șansele de observare și intervenție, să transmită clar reguli și apartenență și să fie administrate consecvent.
Prevenirea criminalității prin proiectarea mediului (CPTED) este o abordare multidisciplinară a prevenirii criminalității care utilizează proiectarea urbană și arhitecturală și gestionarea mediilor construite și naturale. Strategiile CPTED vizează reducerea victimizării, descurajarea deciziilor infractorilor care preced actele criminale și construirea unui sentiment de comunitate în rândul locuitorilor, astfel încât aceștia să poată obține controlul teritorial asupra zonelor, să reducă criminalitatea și să minimizeze teama de criminalitate. CPTED se pronunță „sep-ted” și este cunoscut în întreaga lume și sub denumirile de „Designing Out Crime” (Proiectarea împotriva criminalității), „spațiu defensiv” și alte termeni similari.
The International CPTED Association (ICA)
În ultimii ani, CPTED este descris adesea, în „trei generații”:
- CPTED generația I-a, se concentrează pe designul fizic și pe reducerea oportunităților: acces, vizibilitate, iluminat, delimitări, trasee, bariere discrete.
- CPTED generația a II-a, adaugă componenta socială și de administrare: activarea spațiului, viața urbană legitimă, managementul locului, reguli aplicate, colaborare instituțională.
- CPTED generația a III-a, extinde perspectiva către reziliență, sănătate, sustenabilitate și tehnologie responsabilă: confort climatic, mobilitate activă sigură, infrastructură robustă, transparență și guvernanță a sistemelor inteligente.
Într-o zonă ca Dealul Arsenalului – Uranus, unde se propune „recucerirea orașului” prin mers pe jos, relaxare, spații pietonale și conectivitate, CPTED nu este, doar un „capitol de securitate”, CPTED este una dintre condițiile de reușită ale regenerării.
Soluția echilibrată. Limită permeabilă și regim diferențiat, proiectate cu CPTED din toate cele 3 generații…
În scenariul pe care îl susțin, gardul nu este pur și simplu eliminat, ci înlocuit cu o limită permeabilă, transparentă, cu porți urbane și coridoare clare de traversare. Zona devine spațiu public, dar cu regim diferențiat, adică nu toate subzonele funcționează la fel, la orice oră, pentru orice tip de activitate. Această soluție este realistă și poate fi proiectată astfel încât să fie mai prietenoasă decât gardul actual, fără să devină mai vulnerabilă.
Cum proiectăm fizic, un spațiu care rămâne deschis, dar nu devine necontrolat?
În CPTED generația I-a, întrebarea principală este: cum creez acces pentru oameni, dar reduc accesul oportunist și comportamentele care escaladează în incidente?
Într-o zonă ca aceasta, un pas decisiv este trecerea de la acces „peste tot” la acces „pe coridoare”. Asta înseamnă câteva trasee principale de traversare, aliniate pe dorințele reale ale pietonilor, bine iluminate și ușor de înțeles. În loc ca oamenii să forțeze scurtături pe unde se poate, le oferim scurtături “oficiale”, comode și sigure. Aceste coridoare devin infrastructură de bază, ca o stradă pietonală. Ele trebuie să fie vizibile, previzibile și să evite „buzunarele” laterale în care se poate ascunde cineva sau în care se pot forma grupuri care intimidează.
Limita permeabilă nu înseamnă limită fragilă, iar un gard transparent, bine proiectat, poate păstra controlul de bază fără să blocheze vizual orașul. Vizibilitatea este un element de siguranță, pentru că reduce ambiguitatea. O limită opacă transmite interdicție și oprește traversarea, dar poate crea și zone de umbră, unde nu vede nimeni nimic. O limită transparentă permite supravegherea naturală. Tocmai de aceea, în CPTED generația I-a, iluminatul și vizibilitatea nu sunt doar cu rol estetic, ci sunt și funcționale. Iluminatul trebuie să sprijine mersul pe jos, sau cu bicicleta, orientarea și recunoașterea comportamentelor, iar vegetația trebuie proiectată și întreținută astfel încât să nu devină „perete” la nivelul privirii.
Un alt aspect esențial este controlul discret al vehiculelor. În spațiile instituționale, tentația este să pui bariere dure care arată militarizat. Într-un proiect de regenerare, soluția echilibrată este să folosești elemente urbane robuste, integrabile: jardiniere grele, mobilier urban masiv, diferențe de nivel mici, geometrie de „calmare” a vitezei, astfel încât vehiculele să fie încetinite și direcționate fără să transformi zona într-un check-point.
În cele din urmă, CPTED pune accent pe claritatea funcțiunilor: unde este traseul de traversare, unde sunt spațiile pentru stat și relaxare, și unde începe zona cu regim special. Când aceste diferențe sunt ușor de înțeles, comportamentele devin mai previzibile și mai ordonate. Când spațiul rămâne neclar, cresc tensiunile, conflictele și apar mai ușor comportamente oportuniste.
Cum facem ca spațiul să fie folosit legitim și administrat coerent, ca să nu devină „ostil” seara și noaptea?
CPTED generația a II-a, începe cu o observație simplă: un spațiu frumos, dar gol, este un spațiu vulnerabil. O promenadă fără utilizare reală, după o anumită oră, devine teren pentru comportamente antisociale, de aceea, proiectul trebuie să includă activare. Nu activare comercială agresivă, ci activare urbană sănătoasă: locuri care atrag prezență legitimă, în ritm zilnic, nu doar la evenimente mari.
Aici, componenta de „recucerire a orașului” din referatul de aprobare este importantă, pentru că vorbește despre mers pe jos, staționare, relaxare și interacțiuni sociale ca factori care cresc confortul și sentimentul de siguranță. Eu aș adăuga o condiție: interacțiunile sociale apar când spațiul oferă motive să rămâi, dar și reguli să conviețuiești.
Regimul diferențiat este instrumentul potrivit pentru a împăca accesul public cu nevoia de protecție. Coridoarele principale pot rămâne deschise și pe timpul nopții, ca trasee de traversare sigure și previzibile; în schimb, anumite zone de staționare, cum ar fi peluzele, punctele de belvedere, spațiile de picnic sau zonele mai retrase, pot avea acces restricționat în anumite intervale orare, tocmai pentru a preveni concentrarea unor comportamente care nu mai sunt compatibile cu un spațiu public sigur. O astfel de diferențiere reduce tensiunea dintre ideea de „oraș deschis” și statutul de „obiectiv protejat”, fără să anuleze principiul accesului public.
Totuși, nimic din aceste măsuri nu dă rezultate fără o administrare clară și consecventă. Protocolul de asociere contează tocmai fiindcă aduce la aceeași masă mai multe instituții, iar asta complică inevitabil guvernanța. În CPTED, este esențial să fie stabilit, fără echivoc, cine gestionează zilnic spațiul, cine patrulează, cine răspunde la incidente, cine remediază vandalismul și în ce interval de timp. Când aceste responsabilități rămân neprecizate, degradarea apare rapid, iar percepția publicului se deteriorează, indiferent cât de reușită este soluția de proiectare. De aceea, consider că tema concursului trebuie să ceară nu doar o soluție de design, ci și un model clar de administrare a spațiului: reguli de utilizare, semnalistică, mentenanță, patrulare și un plan pentru gestionarea evenimentelor. Un proiect care arată bine pe planșă, dar nu are un mecanism realist de operare, va genera inevitabil frustrare și conflicte în utilizarea de zi cu zi.
Cum proiectăm pentru reziliență, sănătate și încredere publică, inclusiv când folosim tehnologie?
CPTED generația a III-a, aduce în discuție un adevăr pe care îl simțim cu toții: oamenii evită spațiile incomode, iar spațiile evitate devin nesigure. Într-o zonă extinsă, expusă vântului, caniculei, ploilor torențiale și fluxurilor mari de oameni la evenimente, siguranța nu ține doar de control, ci și de confort. Traseele ar trebui să ofere umbră și să asigure o scurgere eficientă a apei de ploaie, astfel încât să nu apară băltiri, iar zonele de odihnă să fie concepute astfel încât să nu creeze spații de ascundere. Este la fel de important ca iluminatul să fie stabil și de încredere, iar în zonele unde lipsa lui ar crea vulnerabilități să fie prevăzute variante de rezervă. De exemplu, se pot instala corpuri de iluminat cu alimentare alternativă (baterii sau UPS), ori se pot prevedea circuite electrice redundante, astfel încât o defecțiune pe un tronson să nu lase întregul traseu în întuneric.Când spațiul poate fi folosit firesc, prezența oamenilor devine un factor de protecție în sine, iar nevoia de intervenție permanentă din partea forțelor de ordine se reduce.
Dacă proiectul încurajează mersul pe jos și ciclismul, atunci separarea fluxurilor, reducerea conflictelor pietoni-bicicliști, și calmarea traficului auto devin măsuri de siguranță, nu doar de urbanism.
Tehnologia poate ajuta, dar doar dacă este guvernată corect. Într-o zonă sensibilă, camerele, senzorii și iluminatul inteligent pot îmbunătăți detectarea și intervenția, dar, pentru publicul larg, tehnologia fără transparență alimentează suspiciuni. De aceea, CPTED cere „tehnologie responsabilă”: reguli publice despre scop, utilizare, responsabilități, protecția datelor și auditabilitate, iar acest lucru nu este, doar, un detaliu birocratic, este condiție de încredere.
În același timp, documentul oficial atrage atenția că intervențiile propuse se suprapun, cel puțin parțial, peste zone de siguranță și protecție asociate infrastructurii de metrou, iar orice modificare cu impact trebuie să treacă prin avize și aprobări prealabile din partea instituțiilor competente. Cu alte cuvinte, proiectarea nu se poate face doar pe criterii estetice sau conceptuale, ci trebuie calibrată pe realitățile din teren: trasee subterane, echipamente, restricții de construire, condiții de acces pentru mentenanță și limite privind amplasarea unor elemente precum stâlpi, copertine, lucrări de excavare și/sau instalații. Din punctul de vedere al GDPR, în cazul utilizării sistemelor de supraveghere video în spații publice, este obligatorie efectuarea, în prealabil a unei “evaluări de impact asupra protecției datelor cu caracter personal“. Toate acestea impun o abordare pragmatică: soluțiile trebuie să fie compatibile cu infrastructura existentă și cu regimul de avizare, astfel încât ideile bune să fie și realizabile, nu doar spectaculoase pe planșă.
De ce CPTED este puntea dintre reacțiile pozitive și cele negative…
De fiecare dată când urmăresc reacțiile favorabile din presă, observ o așteptare firească: oamenii își doresc un oraș mai legat, cu trasee coerente, spații verzi accesibile și zone publice care să nu transmită ideea de interdicție sau de ostilitate. În oglindă, atunci când citesc criticile, văd o preocupare la fel de justificată: protecția unei instituții simbol și gestionarea unor riscuri care nu dispar doar pentru că schimbăm o împrejmuire sau redesenăm un spațiu. Tocmai această tensiune arată că discuția nu ar trebui purtată în termeni de „pro” sau „contra”, ci în termeni de echilibru: cum deschidem inteligent zona pentru public, fără să slăbim mecanismele de siguranță și fără să transferăm costurile de risc către comunitate și către instituții.
CPTED poate fi puntea dintre aceste două perspective, tocmai pentru că nu împinge soluția spre extreme. Nu pornește de la ideea că orașul trebuie „deschis cu orice preț”, dar nici nu acceptă reflexul de a transforma spațiul public într-o zonă rigidă, dominată de bariere și constrângeri. În esență, CPTED propune un echilibru practic: un design care ghidează comportamentele și reduce oportunitățile de incident, o administrare clară care menține spațiul funcțional zi de zi și o evaluare continuă care permite corecții atunci când apar probleme.
Din această perspectivă, un spațiu devine cu adevărat sigur atunci când este folosit în mod legitim și constant, nu doar atunci când este „păzit”. Devine sigur când este lizibil, adică oamenii înțeleg intuitiv pe unde se merge, unde se stă, ce este permis și ce nu, fără confuzie și fără ambiguități. Devine sigur când este întreținut consecvent, pentru că degradarea, întunericul și semnele de abandon atrag exact comportamentele pe care încercăm să le prevenim, și, mai ales, devine sigur când regulile sunt clare și aplicabile, iar măsurile de protecție sunt proporționale cu riscurile reale, astfel încât să protejeze fără să alunge viața urbană pe care regenerarea urbană își propune să o creeze.
De aceea, eu susțin o soluție echilibrată: limită permeabilă, regim diferențiat, coridoare clare de traversare, spații activate, iluminat și vizibilitate, administrare fermă, tehnologie transparentă și o guvernanță care nu lasă „zona nimănui” între instituții.
Dacă România vrea să facă regenerare urbană matură, atunci aceasta este direcția. Nu este suficient să schimbăm un gard. Trebuie să schimbăm modul în care proiectăm și operăm siguranța în spațiul public.
Notă de transparență și metodologie…
Acest articol a fost elaborat printr-o colaborare hibridă om-inteligență artificială, având la bază surse verificate, accesibile prin hyperlink-urile integrate în textul evidențiat. În procesul de documentare și creație au fost utilizate următoarele instrumente AI:
- Perplexity AI: pentru sinteza documentară și verificarea preliminară a surselor bibliografice.
- NotebookLm: pentru generarea infograficelor.
Deși procesul a fost asistat tehnologic, responsabilitatea pentru selecția informațiilor, validarea veridicității acestora, precum și pentru opiniile și analizele exprimate îmi aparține în totalitate. Această notă subliniază angajamentul meu pentru o utilizare etică, transparentă și asumată a tehnologiei în cercetare.