Acum un an, începeam articolul meu, “De la autoritatea cunoașterii la autoritarismul ignoranței – criza încrederii în expertiză” cu un citat al lui Tom Nichols, autorul unei cărți excepționale “Sfârșitul competenței – Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale”, în care acesta spunea:
Ceea ce vedem acum este o formă de populism intelectual, în care experții sunt batjocoriți, iar cunoștințele și abilitățile obținute în urma anilor de studiu și experiență sunt desconsiderate.
De atunci lucrurile au “evolut”, și chiar dacă intenționam să încep acest pamflet despre democrația prostiei și glorificarea ignoranței, cu o introducere ceva mai blândă, și cu o oarecare doză de umor, încep tot cu un citat pe care, mulți dintre noi, îl invocăm nu ca pe un simplu aforism, ci ca pe un diagnostic cultural, celebrul citat al lui Umberto Eco:
Rețelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbecili care până acum își exprimau părerea doar în baruri, în fața unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunității. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au același drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel.
Accesul liber la internet a democratizat nu doar informația, ci și prostia. O prostie cosmetizată, ambalată în filtre de Instagram, rostită cu emfază într-un live pe TikTok sau tastată cu îndrăzneală pe Facebook, devine în timp record mai virală decât o cercetare științifică realizată în ani de muncă și cu eforturi considerabile.
Jean-François Marmion, coordonatorul volumului „Istoria universală a prostiei”, avertizează că prostia este o slăbiciune trecătoare, dar și o forță constantă în istoria omenirii. Prostia nu se limitează la lipsa cunoașterii, ci devine un fenomen activ, militant, deseori însoțit de o încredere patologică în sine. Prostia a luat forme noi de-a lungul istoriei, de la opresiunea religioasă și manipularea politică până la ignoranța medicală, exprimându-se adesea cu o logică ilogică.
O ursitoare rea cu mii de chipuri s-a aplecat asupra leagănului omenirii – prostia. Prostia pășește alături de noi, ca o umbră, cea mai fidelă dintre cele mai fidele, reinventându-se de-a lungul secolelor și al culturilor. Prostia biciuiește diferențe, cultivă cruzime, devorează progrese tehnologice, trădează speranțe politice, cangrenează ideologii și pur și simplu secătuiește această planetă. Prostia va merge pe urmele speciei noastre până în mormânt și poate chiar o va strivi. Și poate cel mai rău lucru este că noi înșine suntem mai degrabă complicii ei decât victimele ei inocente!
Este de-a dreptul îngrijorător să constat cum indivizi care nu au contribuit cu nimic valoros în plan profesional sau social contestă vehement oameni cu studii solide, realizări remarcabile și contribuții notabile la progresul umanității, și asta este, de fapt, o revoltă a mediocrității împotriva excelenței. Nu vorbesc aici de lipsă de recunoaștere, ci de o încercare de demolare a standardelor existente. Ironia sau chiar injuriile la adresa unui medic necesită puțin efort, spre deosebire de anii de învățătură necesari pentru a deveni unul.
Această „egalitate” în exprimare, lipsită de filtrul responsabilității, produce un climat informațional haotic. Algoritmii care premiază zgomotul și controversa în detrimentul adevărului transformă platformele sociale în piețe vocale ale vanității. Oricine deține un telefon devine potențial creator de conținut și, mai grav, de confuzie, și astfel, orice individ se transformă în virusolog sau într-un specialist în geopolitică, iar cu două-trei videoclipuri postate sau, repostate, devine „cercetător independent”.
Una dintre expresiile-cheie ale acestei stări de fapt este „mi-am făcut propriile cercetări”. Spusă cu o solemnitate ridicolă, această propoziție e menită să închidă gura oricărui interlocutor, dar în realitate, „propriile cercetări” înseamnă urmărirea unor videoclipuri dubioase pe TikTok sau YouTube, a unor postări în grupuri de Facebook obscure și lectura unor bloguri ale unui actor conspiraționist, sau general care scrie cărți pe bandă rulantă despre extratereștrii. Orice tentativă de a introduce în conversație date concrete, surse științifice sau opinii autorizate este întâmpinată cu scepticism patologic și concluzia: „ești manipulat de sistem”.
Nu mă refer doar la indivizi cu nivel scăzut de educație. Din păcate, acest tip de comportament contaminează și elitele, sau ceea ce se pretinde a fi elită. Președinte Donald Trump, spre exemplu, contestă în mod constant concluziile oamenilor de știință, chiar și în contexte critice precum pandemia sau încălzirea globală. Oamenii de știință americani au descris politicile sale drept „un atac fără precedent asupra științei” și au condamnat concedierea autorilor unui raport crucial despre climă, considerând această acțiune un sabotaj fără sens al cercetării științifice climatice.
Un fost candidat la președinția României, s-a remarcat printr-un discurs plin de teorii conspiraționiste, susținând, de exemplu, că oamenii nu au ajuns niciodată pe Lună, considerând aceasta o manipulare, și argumentând că după anii ’70 „brusc, n-am mai avut tehnica s-o facem”. Promovează un discurs mistic și mesianic, cu afirmații despre manipularea omenirii prin vaccinare, spiritualitatea și misiunea cosmică a României, combinând teme de misticism, naționalism și teorii pseudoștiințifice, ceea ce a fost caracterizat ca „realism magic”, prezentând unele evenimente supranaturale ca reale. Ceea ce mi se pare culmea tuturor afirmațiilor sale este cea în care a declarat că s-a întâlnit la ONU cu o ființă non-umană, precizând că aceasta aparține „unei alte specii, în niciun caz speciei umane”. El a spus că această întâlnire a avut loc în cadrul unor negocieri serioase și că nu îi pasă ce cred alții despre această afirmație, insistând că specia umană, creată de Dumnezeu din iubire, nu ar putea organiza astfel de lucruri, sugerând că această, altă specie are un rol sau o influență aparte. Aceste declarații au fost făcute cu o convingere fermă, în ciuda faptului că par bizare și au stârnit controverse în spațiul public
Acești indivizi devin, din păcate, simboluri ale unei epoci în care notorietatea înlocuiește competența, și vocea puternică învinge rațiunea. Carisma, teatralitatea și înverșunarea devin arme mai puternice decât logica. Algoritmii omniprezenți, decid ce informații sunt demne de a atrage privirile publicului larg. În acest ecosistem informațional guvernat de coduri complexe, adevărul, adesea nuanțat și subtil, se trezește marginalizat, luptând pentru un loc modest într-un colț al ecranului. În contrast izbitor, dezinformarea, îmbrăcată adesea în haine atrăgătoare și emoționale, navighează cu o libertate debordantă prin fluxurile nesfârșite de date, fără a întâmpina obstacole semnificative, iar această dinamică îngrijorătoare creează un mediu propice răspândirii narativelor false și erodează capacitatea colectivă de a distinge faptele de ficțiune, având implicații profunde asupra modului în care percepem realitatea și luăm decizii.
Efectele sunt devastatoare și avem nenumărate exemple pentru această afirmație. În timpul pandemiei de COVID-19, de exemplu, miile de decese care ar fi putut fi evitate au fost alimentate de valuri de neîncredere generate de pseudo-cercetători, de lideri de opinie iresponsabili și de masele care i-au urmat. În sfera politică, strategiile de campanie nu mai au legătură cu viziunea și programul, ci cu cât de eficient poți manipula emoțiile și prejudecățile, iar în educație, profesorii sunt contestați cu o dezinvoltură demnă de stand-up comedy, pe baza unor „studii” descoperite pe forumuri anonime.
Ce cred că este de făcut…
- Reabilitarea educației – Trebuie regândit sistemul educațional pentru a pune accent pe gândirea critică, discernământ și spirit de observație. Educația nu trebuie să fie doar un transfer de informații, ci o formare a minții capabile să recunoască prostia, să o izoleze și să nu o reproducă.
- Responsabilizarea platformelor digitale – Rețelele sociale trebuie reglementate astfel încât să nu mai recompenseze isteria, minciuna și senzaționalismul. Avem nevoie de un algoritm al responsabilității, care să privilegieze conținutul verificat și onest.
- Promovarea vocilor competente – Oamenii de știință, profesorii, medicii, cercetătorii trebuie încurajați să vorbească, să fie prezenți în spațiul public și să combată prostia nu doar prin date, ci și prin narațiuni atractive, adaptate publicului larg.
- Ironia ca antidot – A râde de prostie nu înseamnă a o ignora. Umorul bine plasat, sarcasmul inteligent și satira pot fi arme eficiente împotriva pseudo-cunoașterii, mai ales în epoca memelor.
- Parteneriate între profesioniști și creatori de conținut – E nevoie de alianțe strategice între influenceri și specialiști care să combine audiența cu expertiza. Publicul poate fi educat și prin divertisment, dacă mesajul este corect.
- Campanii educaționale naționale – Ministerele educației și ale culturii, alături de organizații independente, ar trebui să creeze campanii permanente de conștientizare a pericolelor dezinformării. La fel cum există campanii antidrog, ar trebui să existe campanii „anti-prostie”.
Acest pamflet este, de fapt, un apel la luciditate și implicare, un pamflet pe care, inițial l-am gândit a fi într-un stil mai relaxat, mai mult spre umor, dar odată ce am început să scriu mi-am dat seama că nu voi reuși datorită seriozității temei abordate. Cum ași fi tratat cu ironie faptul că prostia, departe de a fi simplă lipsă de cunoștințe, este o artă a ignoranței cultivate cu grijă care se hrănește din refuzul dialogului și din exaltarea propriilor prejudecăți devenind un zid invizibil între oameni și adevăr, o barieră, uneori, aproape insurmontabilă?
Trăim vremuri în care informația e mai disponibilă ca niciodată, dar și mai ușor de pervertit. Dacă cei raționali, educați și bine intenționați rămân tăcuți, scena va fi ocupată de zgomotul celor care urlă prostii cu aplomb și ignoranță.
Voi, cei care citiți acest pamflet și recunoașteți absurditatea situației descrise, aveți o datorie: să nu tăceți. Când cineva își prezintă “cercetările” proprii ca fiind egale sau superioare muncii unui expert, întrebați-l ce metodologie a folosit, ce surse a consultat, care sunt limitările studiului său. Cereți dovezi, nu doar afirmații.
Dacă ești profesor, jurnalist, creator de conținut sau simplu cetățean preocupat de sănătatea dezbaterii publice, ai puterea de a schimba ceva. Promovează gândirea critică, contestă afirmațiile nefondate, și repet: cere dovezi. Arată respectul cuvenit experților autentici, fără a renunța la gândirea independentă, și poate cel mai important, cultivă dialogul. Nu prin ridiculizarea celor care cred în teorii nefondate, pentru că asta îi va împinge mai adânc în convingeri, ci prin întrebări sincere și ascultare activă.
Împreună putem reconstrui o cultură a respectului pentru cunoaștere, expertiză și adevăr factual. Alternativa este o societate în care experții în fizică nucleară concurează pentru atenție cu persoane care cred că microundele sunt mesaje telepatice de la extratereștri.
Alegerea, ca întotdeauna … ne aparține.
Impresiile voastre pozitive, sau negative, și recomandările pentru acest subiect, contează. Vă invit la dialog!