De ce votăm, și susținem lideri care acționează împotriva intereselor noastre?

Mă uit la televizor și mă întreb: cum de atâția oameni continuă să susțină politicieni ale căror decizii îi afectează negativ chiar și pe ei? De multe ori m-am trezit în mijlocul unei discuții aprinse cu o persoană care apăra cu înverșunare măsuri politice care, în mod evident (cel puțin pentru mine), îi dăunează. Un exemplu din aceste zile este cel prin care, unii apără cu înverșunare tarifele impuse de Trump, deși acestea duc la creșterea prețurilor produselor pe care le cumpără chiar ei.

Suntem în 2025, iar polarizarea politică pare să atingă cote alarmante în întreaga lume. Ca economist, specializat în consultanță de securitate și sisteme de management, am analizat acest fenomen prin prisma conceptelor economice și principiilor de management organizațional. Pentru că, în toată cercetarea mea despre acest subiect am utilizat informații din surse diverse, la finalul articolului, vi le pun și vouă la dispoziție, cu precizarea, foarte importanță că pentru a găsi aceste informații, Perplexity, mi-a fost de mare ajutor.

Analiza cost-beneficiu a elitelor economice…

Mi-am propus să încep cu cei care, din perspectivă economică, operează cu un raport cost-beneficiu foarte diferit de al majorității. Elitele economice au o relație fundamentată pe calcule raționale cu puterea politică, unde investițiile în influență produc randamente semnificative, iar în termeni economici, am identificat trei tipuri de actori:

1. Maximizatorii de randament instituțional – acei actori economici care, indiferent de ciclurile politice, optimizează beneficiile prin diversificarea portofoliului de relații instituționale. Ei investesc în “active instituționale” care le asigură câștiguri stabile indiferent de fluctuațiile pieței politice. Conceptul economic de “capturare a reglementatorului” explică perfect acest comportament. De exemplu: Angajez o companie de securitate să-mi asigure protecția, dar  infractorii îi oferă acesteia o serie de beneficii pentru a “nu observa” anumite lucruri. Similar, “capturarea reglementatorului” apare când industriile pe care agențiile guvernamentale ar trebui să le controleze ajung să influențeze aceste agenții în propriul interes. Cum funcționează? Companiile oferă “uși rotative” (locuri de muncă bine plătite pentru foști oficiali, de exemplu), finanțează campanii electorale, sau furnizează “expertiza” care modelează reglementările. Rezultatul? Regulile care ar trebui să protejeze interesul public ajung să favorizeze industriile reglementate, creând un cerc vicios care transformă “paznicii” în “parteneri” ai celor pe care ar trebui să-i supravegheze.
2. Antreprenorii disruptivi – precum Elon Musk, care practică o formă de “arbitraj instituțional”, identificând ineficiențe în sistemele existente și realizând câștiguri substanțiale prin restructurarea regulilor jocului. Din perspectiva teoriei economice a inovației instituționale, ei nu maximizează beneficii în cadrul sistemului existent, ci restructurează, și nu întotdeauna în bine, chiar sistemul.
3. Investitorii în capital social – cei care alocă resurse economice pentru a obține randamente din capital social și reputațional. Este o aplicare a conceptului economic de “externalități pozitive”, prin finanțarea bunurilor publice, ei obțin beneficii private indirecte semnificative. Externalitățile pozitive apar când acțiunile tale produc beneficii pentru alții, fără ca ei să plătească pentru asta. Exemple clasice includ educația (societatea beneficiază când tu devii mai educat), vaccinarea (protejezi indirect și pe alții), sau cercetarea științifică (descoperirile ajută întreaga societate). Economiile de piață tind să producă prea puțin din aceste bunuri, deoarece cei care le creează nu primesc toate beneficiile. De aceea, guvernele adesea subvenționează sau furnizează direct aceste activități, compensând pentru ceea ce piața singură ar neglija.

Ce unește aceste categorii este calculul economic rațional. În timp ce pentru cetățeanul obișnuit costurile de informare și influențare sunt prohibitive în raport cu beneficiile potențiale, pentru elitele economice această ecuație este inversată.

Raționalitatea limitată și costurile participării civice…

Din perspectiva economiei comportamentale, ceea ce pare “indiferență” poate fi explicat prin conceptul de “raționalitate limitată” (bounded rationality) dezvoltat de Herbert Simon:

• Costurile prohibitive de informare – pentru cetățeanul obișnuit, efortul de a colecta și analiza informații politice complexe depășește adesea beneficiile potențiale. Este perfect rațional, din punct de vedere economic, să aloci resurse limitate spre activități cu randamente mai previzibile. Când oamenii par să ia decizii politice împotriva propriilor interese sau rămân indiferenți, ei nu sunt neapărat “proști”, ci mai degrabă fac alegeri practice într-o lume unde timpul și energia sunt limitate, informațiile complete sunt greu de obținut, iar beneficiile participării active sunt adesea nesigure și îndepărtate.
• Problema acțiunii colective – analizată de economistul Mancur Olson, explică de ce participarea individuală la eforturi colective este adesea irațională când beneficiile sunt difuze iar costurile concentrate. Dacă beneficiul tău individual din schimbarea politică este minim, iar costul participării substanțial, neparticiparea devine o strategie rațională.
• Supraîncărcarea informațională și managementul atenției – în termeni economici, atenția este o resursă limitată supusă legii randamentelor descrescătoare. Pe o piață informațională hipercompetitivă, retragerea atenției din spațiul politic poate reprezenta o strategie optimă de alocare a unei resurse limitate. De exemplu: deschizi telefonul și ai 50 de notificări, 20 știri politice contradictorii, 10 scandaluri noi, 5 crize mondiale. După o oră, te simți copleșit, anxios și confuz. În schimb, dacă alegi să urmărești doar 1-2 subiecte importante pentru tine, poți înțelege mai bine și acționa concret unde contează cu adevărat.

Ceea ce pare dezangajare este, în multe cazuri, un comportament economic rațional de optimizare a resurselor limitate (timp, energie, atenție) în contextul unor beneficii incerte și îndepărtate.

Loialitatea politică din perspectiva economiei instituționale…

Susținerea necondiționată a unor lideri politici poate părea irațională la prima vedere, dar economia instituțională și comportamentală oferă explicații solide:

• Costurile tranzacționale ale schimbării afilierilor – schimbarea convingerilor politice implică costuri cognitive și sociale semnificative. În termeni economici, aceste “costuri de tranziție” creează un efect de “path dependency” (dependență de cale) care face rațională menținerea pozițiilor existente. Ai votat cu același partid timp de 20 de ani. Prietenii, familia și colegii știu asta despre tine. Acum, pentru a-ți schimba poziția, ar trebui să reconsideri toate convingerile tale, să justifici schimbarea față de apropiați și să riști relații vechi. Adesea e mai simplu să rămâi pe drumul familiar.
• Teoria cluburilor în economia politică – afilierea politică funcționează similar unui club economic, oferind beneficii de status, apartenență și identitate. Părăsirea “clubului” implică renunțarea la aceste beneficii, creând disincentive puternice pentru reevaluarea critică. Ești membru în “Clubul susținătorilor PNL” de ani de zile unde ai prieteni care te respectă, vă întâlniți regulat, râdeți de glumele despre PSD și simți că aparții unui grup care “înțelege adevărul”. A renunța ar însemna să pierzi aceste conexiuni și o parte din identitatea ta.
• Euristici decizionale într-un mediu de incertitudine – în condițiile informației incomplete și costurilor ridicate de procesare, susținerea necondiționată devine o “euristică” (scurtătură decizională) eficientă pentru navigarea complexității. Acest concept din economia comportamentală explică de ce alegătorii continuă să susțină partide chiar când politicile acestora le dăunează. Sunt alegeri și mergi la vot iar pentru asta ai aflat că există politici economice complexe, reforme fiscale, strategii de securitate și propuneri pentru sistemul medical, dar toate necesită ore de studiu pentru a fi înțelese. În loc să analizezi fiecare politică (imposibil de făcut temeinic), folosești o scurtătură: “Partidul …. a reprezentat mereu interesele oamenilor ca mine.” Astfel, chiar dacă “partidul tău” propune o măsură fiscală care ți-ar putea reduce venitul, continui să-l susții pentru că e mai simplu și mai puțin stresant decât să reconsideri totul de la zero la fiecare decizie politică.
• Teoria semnalelor în piețele politice – susținerea politică funcționează ca un mecanism de semnalizare în cadrul grupurilor sociale, similar dinamicilor din teoria economică a semnalelor dezvoltată de Spence. Exprimarea loialității transmite informații despre afiliere, statut și valori. Ești foarte mândru de tricoul pe care-l porți cu logo-ul partidului tău, într-o comunitate unde toți susțin același partid și aceeași candidați. Acest gest simplu îți aduce aprobarea comunității, arată tuturor că împărtășiți aceleași valori și te identifică ca membru de încredere al comunității. Este ca un “cod secret” care deschide uși sociale, chiar dacă partidul nu-ți reprezintă mereu interesele economice.

Aceste comportamente nu sunt, neapărat iraționale, ci reflectă strategii de optimizare într-un sistem complex de stimulente și constrângeri instituționale.

Strategii de rezistență…analiza de management a riscurilor…

Din punctul de vedere al managementului riscului și al securității sistemelor, a rezista presiunilor politice poate fi văzut ca un ansamblu de metode pentru a diminua fragilitatea sistemelor democratice.

• Mecanisme constituționale de control și echilibru – reprezintă “controale redundante” în arhitectura de securitate a sistemului democratic, similare principiilor de redundanță și separare a responsabilităților din managementul riscurilor corporative. Parlamentul face legile, guvernul le aplică, iar judecătorii verifică legalitatea lor. Dacă unul vrea să abuzeze de putere, ceilalți doi pot interveni pentru a proteja sistemul.
• Agregarea și coordonarea acțiunilor colective – protestele și mișcările sociale pot fi analizate prin prisma teoriei jocurilor, reprezentând “strategii de coaliție” pentru depășirea dilemelor acțiunii colective și creșterea puterii de negociere. Vocea unui singur cetățean poate fi ignorată, dar mii de oameni protestând coordonat sunt imposibil de trecut cu vederea.
• Monitorizarea independentă – rolul presei și analiștilor independenți corespunde funcțiilor de audit și monitoring din sistemele de management al riscurilor, detectând devieri și vulnerabilități înainte ca acestea să se transforme în defecțiuni sistemice. De exemplu: jurnaliștii independenți investighează acțiunile guvernului, semnalând probleme precum corupția sau abuzurile de putere înainte ca acestea să crească și să deterioreze întregul sistem democratic, protejând astfel sănătatea societății pe termen lung.
• Minimizarea expunerii – strategiile individuale de adaptare și protecție față de deciziile politice adverse pot fi înțelese prin prisma conceptelor de “hedging” (acoperire împotriva riscurilor) și diversificare din managementul financiar. Faci parte dintr-o familie care, îngrijorată de instabilitatea politică, ia următoarele măsuri: economisește în mai multe valute (nu doar în moneda națională), se asigură că copiii învață limbi străine pentru oportunități internaționale, dezvoltă competențe profesionale cerute global, și menține relații în diferite cercuri sociale și politice. Exact cum un investitor inteligent nu pune toți banii într-o singură acțiune, această familie nu-și leagă întregul viitor de deciziile unui singur guvern.

Eficacitatea acestor strategii depinde de structurile instituționale și distribuția resurselor în sistem, similarități evidente cu managementul riscurilor organizaționale.

Optimismul rațional…investiții cu randament pe termen lung…

Din perspectiva teoriei economice a capitalului uman și a investițiilor, ceea ce pare “optimism nerealist” poate reprezenta de fapt:

• Investiții în capital civic – similar investițiilor în capitalul uman, implicarea civică produce randamente pe termen lung sub forma instituțiilor mai funcționale, chiar dacă costurile sunt imediate iar beneficiile difuze și îndepărtate. Când te-ai alăturat, grupului de voluntari care renovează secți de pediatrie din spitalul local. Ai sacrificat serile de vineri și câteva weekenduri lunar pentru ședințe de planificare, strângeri de fonduri și muncă efectivă de renovare. Mulți au preferat să stea deoparte, “N-am timp” sau, “Nu e treaba mea”. După un an de eforturi constante alături de alți voluntari dedicați, rezultatele au devenit vizibile: saloanele au fost modernizate, s-a creat o sală de joacă colorată, s-au îmbunătățit condițiile pentru părinții care stau cu copiii, iar personalul medical lucrează într-un mediu mai plăcut și funcțional. Acum, toți copiii internați beneficiază de aceste schimbări, inclusiv ai familiilor care nu s-au implicat niciodată. Timpul tău investit a creat valoare pentru întreaga comunitate, exact cum economiile puse deoparte astăzi îți aduc siguranță financiară peste ani.
• Strategii antifragilitate – conceptul dezvoltat de economistul Nassim Taleb explică de ce menținerea angajamentului în ciuda eșecurilor poate fi o strategie rațională în sisteme complexe, unde expunerea la eșecuri mici consolidează reziliența sistemică. Un grup de cetățeni face o petiție pentru amenajarea unui nou parc în cartier, aceasta este respinsă, dar ei învață să formuleze mai bine argumentele. Al doilea protest atrage mai puțină atenție, decât sperau, dar îi ajută să-și perfecționeze strategia media. A treia întâlnire cu primăria eșuează, dar acum știu procedurile legale. Fiecare “eșec” mic i-a făcut mai pricepuți, mai organizați și mai rezilienți. Când câștigă, în final, sunt mult mai puternici decât dacă ar fi reușit din prima încercare.
• Teoria jocurilor repetate – în jocuri repetate pe termen lung, strategiile cooperative pot produce randamente superioare strategiilor pur competitive, chiar dacă pe termen scurt par dezavantajoase. Activismul civic poate fi înțeles ca o astfel de strategie pe termen lung. Două familii, Popescu și Ionescu, locuiesc pe aceeași stradă cu probleme de infrastructură. Popescu, ar putea încerca să obțină reparații doar pentru porțiunea sa, câștigând rapid dar limitat. În schimb, el alege să colaboreze cu vecinul Ionescu la petiții pentru întreaga stradă. După un an de eforturi aparent fără rezultat, primăria cedează și renovează complet strada, instalează iluminat public și amenajează trotuare, beneficii mult mai substanțiale decât ar fi obținut oricine acționând individual pentru câștiguri imediate.

Vulnerabilități sistemice în arhitectura informațională…

Din perspectiva securității sistemelor și economiei informației, susceptibilitatea la manipulare reflectă vulnerabilități structurale:

• Asimetria informațională – concept fundamental în economia informației, explică distribuția inegală a informației de calitate între diferiți actori din sistem. Această asimetrie creează premisele pentru “eșecuri ale pieței informaționale” similare celor analizate de economistul George Akerlof. În piața mașinilor second-hand, vânzătorii știu exact ce probleme ascunde fiecare vehicul, dar cumpărătorii nu pot detecta toate defectele înainte de cumpărare. Această diferență de informații creează neîncredere: cumpărătorii, temându-se de “țepe”, oferă prețuri mai mici pentru toate mașinile. Proprietarii de mașini bune, nemulțumiți de prețurile scăzute, se retrag de pe piață. Rezultatul? Rămân predominant mașinile problematice, confirmând temerile inițiale ale cumpărătorilor.
• Externalitățile negative în ecosistemele media – modelele de afaceri ale platformelor digitale creează stimulente pentru maximizarea angajamentului în detrimentul calității informației, generând externalități negative pe care economia le numește “eșecuri de piață”. Pentru a maximiza profitul, algoritmii unei platforme socială care câștigă bani din publicitate, promovează conținutul care stârnește emoții puternice (indignare, furie, teamă) deoarece acestea generează cele mai multe interacțiuni. Rezultatul? Știrile exagerate, teoriile conspirației și conflictele polarizante domină fluxurile utilizatorilor, chiar dacă majoritatea ar prefera informații echilibrate. Deși platforma prosperă financiar, societatea plătește prețul necompensat: încredere erodată în instituții, polarizare politică și decizii publice bazate pe dezinformare. Costuri reale pe care nici platforma, nici utilizatorii individuali nu le integrează în calculele lor.
• Deficiențe în alfabetizarea economică și civică – reprezintă o formă de “capital uman insuficient” care limitează capacitatea de procesare critică a informațiilor. Investițiile insuficiente în acest tip de capital uman creează vulnerabilități sistemice. Majoritatea cetățenilor nu înțeleg cum funcționează dobânzile compuse sau inflația, dar când o bancă lansează credite cu “dobândă mică în primul an”, mulți se îndatorează fără să înțeleagă că rata va crește dramatic ulterior. Când acește persoane întâmpină dificultăți financiare, ei nu identifică problemele structurale din sistemul de creditare, ci dau vina pe ghinion personal. La alegeri, același grup votează împotriva reglementărilor bancare care i-ar fi protejat, convins de sloganuri simple ale unor candidați că “reglementările ucid locurile de muncă”. Lipsa acestor competențe creează atât tragedii personale cât și vulnerabilități economice la scară largă.
• Arhitectura vulnerabilă a ecosistemelor informaționale – din perspectiva securității sistemelor, mediul informațional contemporan prezintă multiple “single points of failure” și vulnerabilități arhitecturale care facilitează manipularea la scară. Într-o campanie electorală majoritatea alegătorilor folosesc aceleași trei platforme sociale pentru informații politice. Cu o săptămână înainte de vot, o rețea coordonată de conturi false lansează simultan o știre fabricată despre un candidat. Algoritmii platformelor, proiectați să promoveze conținutul viral, amplifică automat această poveste. Jurnaliștii, presați de timpul real și competiția pentru click-uri, preia știrea fără verificări complete. Televiziunile raportează apoi “controversa de pe social media.” În 48 de ore, o falsitate devine “adevăr” acceptat pentru milioane de alegători, schimbând potențial rezultatul alegerilor, doar pentru că sistemul nostru informațional are câteva puncte vulnerabile care, odată exploatate, creează un efect de domino imposibil de oprit.

Aceste vulnerabilități sunt, de fapt, deficiențe structurale în arhitectura sistemelor informaționale, care necesită intervenții la nivel de design instituțional. Cine și cum ar trebui să faca asta, este altă poveste.

Influențe macroeconomice asupra comportamentului civic…

Comportamentul politic individual este profund influențat de factori macroeconomici și structurali:

• Structuri de stimulente în ecosistemele media – modelele de afaceri bazate pe maximizarea engagementului creează stimulente pentru polarizare și fragmentare informațională, similar “curse către minim” din teoria economică a competiției. Probabil că ați observat că în timpul alegerilor, televiziunile și site-urile de știri devin tot mai partizane și mai extreme. Motivul este simplu: postul TV care prezintă analize echilibrate atrage mai puțini spectatori decât cel care prezintă conflicte dramatice și acuzații incendiare. Fiecare platformă media, temându-se să nu piardă audiența în fața competitorilor mai “explozivi”, începe să exagereze și ea. Se creează astfel o spirală descendentă unde toate canalele media devin din ce în ce mai polarizante și mai senzaționaliste, deoarece nimeni nu vrea să fie “plictisitorul” care pierde bani prezentând o analiză nuanțată. Rezultatul? Un peisaj media unde dezbaterea rațională dispare în favoarea divertismentului politic incendiar.
• Precaritatea economică și orizontul de planificare – insecuritatea economică reduce “orizontul de planificare” al indivizilor, făcându-i mai receptivi la soluții pe termen scurt și mai puțin investiți în sustenabilitatea pe termen lung, fenomen documentat în economia comportamentală. Dau ca exemplu, un oraș industrial unde uzina mecanică, veche de sute de ani, tocmai s-a închis, lăsând mii de familii fără venituri stabile. În campania electorală, un candidat la primăria orașului promite subvenții imediate și protecționism care ar putea readuce rapid locurile de muncă, deși economiștii avertizează că aceste măsuri vor dăuna economiei în 5-10 ani. Familiile afectate, preocupate de facturile lunare și de ratele la bancă, votează covârșitor pentru soluția imediată. Nu pentru că ignoră viitorul, ci pentru că prezentul precar le-a restrâns orizontul de gândire, upraviețuirea de astăzi eclipsează prosperitatea de mâine.
• Distribuția inegală a “capitalului informațional” – accesul diferențiat la surse de calitate și competențe de procesare a informației complex creează inegalități structurale în capacitatea de participare informată, similar inegalităților de capital uman din teoria economică. Maria și Ion cercetează își fac “propriile cercetări” despre o posibilă afecțiune medicală. Maria, accesează jurnale medicale, consultă statistici clinice în engleză și discută cu specialiști din rețeaua sa profesională. Ion, se bazează pe un articol de pe Facebook, sfaturile unui vecin și o broșură simplificată de la clinică. Ambii iau o decizie medicală “informată”, dar cu resurse dramatic diferite. Maria poate evalua științific opțiunile, în timp ce Ion depinde aproape complet de interpretările intermediarilor.
• Externalitățile instituționale – experiențele istorice și culturale modelează așteptările și comportamentul economic, creând “path dependencies” (dependențe de cale) care influențează reacțiile la politici similare în contexte diferite. Voi compara, două două țări unde candidații la funcția de președinte promit “reforme economice radicale”. În țara A, care a trecut printr-o tranziție post-comunistă dureroasă, cu reforme eșuate în anii ’90, alegătorii resping în masă astfel de propuneri, preferând stabilitatea chiar și cu creștere lentă. În țara B, fără această experiență traumatică, aceleași promisiuni de reforme radicale generează entuziasm și speranță pentru schimbare rapidă. Deși propunerile sunt aproape identice, memoria colectivă și experiențele instituționale istorice diferite determină reacții electorale complet opuse, un exemplu perfect de “dependență de cale”.

Complexitatea individuală…portofolii de comportamente…

Din perspectiva teoriei economice a portofoliilor, comportamentul politic individual poate fi înțeles ca un “portofoliu diversificat” de strategii adaptative. Fiecare individ deține un “portofoliu” de comportamente politice care variază în funcție de context, domeniu și stimulente. Similar unui investitor care diversifică clase de active, cetățenii adoptă strategii multiple de maximizare a utilității în diferite contexte politice.

Ana, proprietară de afacere mică, votează aparent contradictoriu: În alegerile locale, susține candidatul de stânga care promite mai multe parcuri și școli mai bune – are copii și știe că aceste investiții cresc valoarea proprietăților din zonă. La alegerile naționale, votează candidatul de dreapta care promite taxe mai mici pentru antreprenori – crucial pentru afacerea ei. Pe tema imigrației, susține politici moderate – restaurantul ei angajează imigranți calificați, dar își dorește procese clare de verificare. Cu toate acestea, Ana nu este incoerentă. Ca un investitor inteligent care diversifică portofoliul între acțiuni risc și obligațiuni sigure, ea “investește” sprijinul politic strategic în funcție de ce maximizează beneficiile în fiecare context specific.

Această perspectivă explică aparentele inconsistențe comportamentale: susținerea critică a unui partid în anumite domenii și opoziția în altele reflectă strategii raționale de optimizare în condiții de incertitudine și informație incompletă.

Spre sisteme democratice mai reziliente…

Aplicând principiile economiei instituționale și managementului sistemelor de securitate, putem identifica intervenții care pot consolida reziliența democratică:

• Reducerea costurilor de informare și participare – similar reducerii fricțiunilor de tranzacționare pe piețele financiare, facilitarea accesului la informație de calitate și a participării civice poate crește eficiența “pieței politice”.
• Design instituțional centrat pe stimulente funcționale – structurarea instituțiilor pentru a alinia stimulentele individuale cu obiectivele colective, principiu fundamental în economia instituțională.
• Diversificarea mecanismelor de control și feedback – implementarea principiilor de redundanță și verificări multiple din managementul securității sistemelor în arhitectura instituțională.
• Investiții strategice în capitalul uman civic – dezvoltarea competențelor necesare pentru participare informată ca formă de “investiție în infrastructura democratică”.

Aceste intervenții reprezintă aplicații ale principiilor solide din economie și managementul sistemelor complexe la provocările democrației contemporane.

Ce părere ai? Te regăsești în vreunul din aceste tipare de comportament economic? Sau poate în mai multe, în funcție de contextul specific? Mi-ar plăcea să aud impresiile tale în secțiunea de comentarii!

P.S. Data viitoare când te surprinzi judecând aspru deciziile politice ale cuiva, gândește-te la complexitatea arhitecturii de stimulente, constrângeri și resurse limitate în care operează. Înțelegerea raționalității din spatele comportamentelor aparent iraționale este primul pas spre un dialog productiv.

Surse utilizate:

• Shiller, Robert J. (2019). Narrative Economics: How Stories Go Viral and Drive Major Economic Events. Princeton University Press.
• Zuboff, Shoshana. (2019). The Age of Surveillance Capitalism: The Fight for a Human Future at the New Frontier of Power. PublicAffairs
• Thaler, Richard H. și Sunstein, Cass R. (2008). Nudge: Improving Decisions About Health, Wealth, and Happiness. Yale University Press
• Axelrod, Robert. (2006). The Evolution of Cooperation: Revised Edition. Basic Books
• Caplan, Bryan. (2007). The Myth of the Rational Voter: Why Democracies Choose Bad Policies. Princeton University Press